Imi place sa cred ca prieteniile din copilarie sunt cele mai durabile.
Stiu ca nu am spus nimic nou, insa cand rupi radacinile, aceasta idée devine un motto in viata. Devine ceva de ce te agati in momentele grele, ceva la ce visezi atunci cand vrei sa te bucuri si nu prea ai motive in viata reala, ceva ce iti ofera acea bucurie ascunsa atunci cand te intorci acasa.
Eram trei, am ramas tot trei, dar din cand in cand patru. Ne-am certat, ne-am indragostit de iubitul celeilalte, ne-am sustinut si am plans impreuna, ne-am bucurat si am mers in tabere impreuna. Ne stiam toate calitatile si defectele. Dupa care am devenit cinci, nu fete doar… ci fete si baieti. Plus multi sateliti in jurul nostru J dar eram 5. Si asa am fost foarte multi ani. Pana cand nu am mai fost 5 si nici 3, decat in ocazii foarte rare si de-a dreptul speciale.
Si mi-a fost frica ca voi pierde acea naturalete in relatii, acea usurinta de a vorbi orice, oricat de prostesc sau neinteresant ar fi sau acele discutii in care fiecare vorbeste despre problema lui si se inteleg perfect (pot sa spun cu mana pe inima ca cine nu a avut astfel de discutii, nu a avut prieteni adevarati).
Si acum dupa multi ani in care am pastrat mai mult sau mai putin legatura cu unii si cu altii, m-am intors acasa pentru o perioada mai lunga. Si asa cum eram trei, am ramas trei… pe viata. Desi una este casatorita, alta plecata la francezi si una pierduta intre doua case, suntem la fel. Aceleasi trei care stiam totul si ne iubeam neconditionat. Mai mature, mai inalte, mai slabe sau mai grase, cu stiluri de viata diferite si domenii diferite… dar la fel de prietene ca atunci cand, intr-un moment am decis sa imi schimb viata. Si ele m-au inteles si m-au sustinut.
Aceasta este definitia mea de prietenie J fiecare din noi are astfel de “trei” sau “patru” sau “unu”… pana la urma cantitatea nu conteaza… conteaza calitatea.
De ce am scris despre asta? Cred ca acesta este felul meu de a multumi unor personae marcante pentru mine, desi poate nu vor citi niciodata randurile astea. Asa ca primul meu articol pe acest blog experimental este dedicat prietenelor… 
Sotu' a zis,
iulie 15, 2008 la 7:36 pm
Si l-am citit …
adriana colceriu a zis,
iulie 16, 2008 la 9:59 am
foarte frumos ai scris despre prietenie. pe mine m-ai emotionat (desi nu fac parte din cele trei)…sper sa vada si cine trebuie randurile astea, ca ar fi pacat altfel…
Cristina a zis,
iulie 16, 2008 la 11:37 am
“You are blessed” cum ar zice americani. Nu cred ca multi ar putea spune asta despre priteniile lor.
altul a zis,
iulie 23, 2008 la 5:34 am
nici calitatea nu conteaza… conteaza insasi idea…
Adriana a zis,
iulie 23, 2008 la 8:36 am
conteaza ideea de a avea prieteni?
posibil, pana la urma fiecare se multumeste cu ce are, dar mie nu mi-ar tine foarte cald doar simplul fapt de a ma gandi “oau ce misto ii sa ai prieteni adevarati”
unul a zis,
iulie 23, 2008 la 2:37 pm
important ii sa nu fii deacord, cu nimeni