Adryshor’s Weblog

Yellow Submarine, una dintre legendele underground-ului din Chisinau. Imaginati-va o sala de cinema fara scaune, dar cu multe mese colorate in albastru, mov, galben, rosu, sub forma unui amfiteatru, un ring de dans imens in fata scenei, unde de obicei se tineau cele mai tari concerte rock din oras, cu o capacitate de minimum 1500 persoane gata sa sara in sus pe muzica celor de la Rammstein, cea mai ieftina bere din oras, de obicei ruseasca (cea mai cunoscuta Baltica, dupa care Starii Melnik – in traducere libera “Morarul cel batran” si evident berea Chisinau, la fel de iubita, pe cat de hulita.) si destul de putina lume in zilele obisnuite si mult prea multa in zi de concert.

Primul club pe care l-am vazut. Era aproape gol si cam frig, dar mi-a placut… era diferit de ceea ce am vazut eu pana atunci, la sigur mult mai mare ca Jays sau Club 30 si cu mai multa personalitate. In Chisinau, oricat ai vrea, nu poti sa deschizi un club, fara sa investesti. Aspectul, dupa care idea…

Inapoi pe strada… zapada, strazile nu se curata prea mult, iar pe margine mormane. Rutierele, deliciul meu. Un mijloc de transport foarte comod pentru unii. Fara statie. Te dai jos unde vrei si te urci unde vrei, trebuie doar sa faci un semn de autostopist ca sa se opreasca. Multa lume pe marginea strazii, in asteptarea unei calatorii cateodata comoda, cateodata mult prea aglomerata pentru cei trei lei (vreo 30 de centi) platiti la intrare unui sofer cateodata cam iritat, care se crede stapanul celor care pasesc pragul micii lui trasuri cu cartofi.

Taxiurile fara taxometru si, desi, o calatorie costa pe atunci 20 lei dintr-un raion in altul (raion= cartier), puteai sa negociezi cel putin 5 lei din pret. Ceea ce ii destul de mult, sincer. Trebuie doar sa stii cum sau sa stii foarte bine rusa J

Black Elephant, clubul trendy, plin de straini dornici de distractie si muzica buna. Deloc ieftin, dar foarte underground. Cu gust, cu stil, cu idée si personalitate. Trei incaperi. Una pentru dans, un bar sub forma unei trompe de elefant, mese inalte cu canapele ca scaunele din spate ale masinii, cu un barman la vreo 45 de ani (o adevarata legenda umana) si o biblioteca plina cu carti, un chill out intellectual, daca pot sa spun asa. Cateva masute, perne, table, sah, o carte buna, cand te-ai saturat de muzica de dincolo si un ceai negru cu bergamot sau verde cu iasomie (Jasmin in jargon), fara zahar evident. Un public selectat destul de atent, cam acelasi in fiecare seara, format mai ales din actori, regizori, cantareti, straini membri ai corpului diplomatic si noi, evident. Ah, si bodyguarzii… picanteria clubului …

Au fost si nu vor mai fi. Cam asa se poate descrie acest capitol, un epitaf al lipsei de imaginatie a unora si dezinteresul altora. Si regretul ca nu vom mai merge acolo, nu vom mai cobori acele scari, nu-l vom mai vedea pe Max, cu pata lui macabra pe mijlocul fetei, nu vom mai dansa pe Vita de Vie si nu vom mai simti acea euforie a pieselor romanesti si nu vom mai cauta titluri interesante printre rafturile prafuite ale bibliotecii…

Dar intotdeauna vom avea Chateau , nu?