Ma gandeam zilele astea la basme. Cat sunt de frumoase pentru copii, cat sunt de vitale pentru acestia, cum le bucura sufletul. Dupa care m-am dus cu gandul mai departe si am ajuns la scoala si cum invatam noi despre basme. Si cum dintr-o data, din lumea aceea feerica, ajungem sa despicam firul in 4, sa analizam calatoriile initiatice a eroilor, sa cautam sensuri ascunse sub povesti frumoase cu ilene cosanzene si feti frumosi. Dar, cum despicarea nu duce la nimic bun, asa ramanem si noi fara acea magie, pierdem esenta lor si calul alb se transforma rapid in martoaga… si oricat jaratic ar manca, tot martoaga ramane, pentru ca acum suntem mari si gata sa infruntam realitatea. Basmele sunt doar alegorii din care noi trebuie sa tragem invataminte si, la sigur, a fost o data ca niciodata nu se aplica in viata reala. Face parte din procesul de maturizare, spun ei. Face parte din procesul sistematic de distrugere a puritatii noastre, spun eu….
Asa ca, eu ca produs al puritatii distruse, vreau sa analizez si eu cateva aspecte ale basmelor romanesti si nu numai, cu care crestem si cu care ne identificam copilaria.
Primul aspect ar fi prezentarea total eronata a frumusetii in corelatie cu bunatatea. In general, basmele, ne prezinta fete frumoase, bune la suflet, dedicate, harnice si iertatoare. Fetele urate apar ca niste scorpii frustrate, ocupate doar sa distruga sufletul pur al inocentelor balaie. Ca exemplificare, vezi Cenusareasa. Astfel, de mici suntem programati ca ceea ce este frumos este bun, este absolut. Astfel, intre copii apar jignirile de gen esti urata… de parca urata ar fi un stigmat care iti demonstreaza dincolo de orice dubiu, o caracterizare corecta a intregii personalitati. Mai departe apar complexele si superioritatile. Oamenii frumosi sunt avantajati social, sunt mai apreciati si mai integrati. Si sa nu imi spuneti ca frumusetea este relativa, pentru ca nu e chiar asa. Ce-i frumos e vazut asa de majoritatea. Uitam sa vedem uratul dincolo de ambalaj si ne ghidam dupa ideea ca ilenele si fetii sunt toti calitativi din punct de vedere uman si ii vanam, incercam sa ii identificam si sa ii avem. Pentru ca asa ni se implineste si noua povestea la care visam inca de cand bunica ne citea povesti.
In societatea de azi adolescentele au ca puncte de reper fotomodelele, actritele, in general vedetele. Noi aveam ilenele. Care este deosebirea? Nu prea mare sincer. Si vedete si ilenele sunt la fel de trase prin inel, ne programeaza o anumita viziune asupra ceeea ce inseamna femeie si ne arata asa zisa perfectiune. Dar mai ales ne arata cum sa ne maritam cu barbati bogati pe cai albi. Ca doar Cenusareasa nu se uita evident la vizitiu, dar tinteste acolo sus, direct la print….
Nu pot sa nu ma intreb de ce basmele se termina la faza cuceririi. Gata, s-au luat, am incalecat pe o sa… da luatul asta este neinteresant, ceea ce se intampla dupa, nu e captivant? Nu ar trebui sa ne ofere niste repere despre ce si cum, daca tot se chinuie sa ne arate in detalii agatatul…. casatoria e plictisitoare? Nu poti face o poveste captivanta? Poate de aici si atatea bancuri care devin realitati triste….
