Toata lumea stie déjà emisiunea Dansez pentru tine. Unii sunt adevarati fani si o urmaresc fara suflare de la cap la coada, altii sunt fani, da nu recunosc, altii o blameaza, unii sunt indiferenti. Oricum ar fi, emisiunea este un fenomen in sfera romaneasca cu foarte multa audienta, cu o mare de lacrimi si o investitie enorma. Dar cata veridicitate este in spatele acestui show? Cu totii stim déjà povestea reality show-ului Survivor, déjà credibilitatea acestor productii tv este foarte compromisa si vreau sa cred ca sunt multi care stiu ca in televiziuni nimic nu se intampla fara un scenariu prestabilit. Ok, avem aici multe ingrediente care sunt menite sa ne fure ochii si mintile si sa ne faca sa-I credem pe cuvant. Astfel avem un juriu format din personalitati marcante din lumea teatrului si dansului, despre care sigur ne gandim ca nu s-ar lasa manipulati… Va puteti inchipui Emilia Popescu sa minta? Ce sa mai spun de MIhai Petre care ii executa pe concurenti la fiecare editie cu explicatii tehnice de ii zapaceste si pe ei. Avem un televoting si un avocat acolo care semneaza ca e pe bune ei daca e avocatul, gata ne-am convins, domnule. Si avem 8 echipe, cu familii, catei si purcei care plang la fiecare semnal al lui Banica. Ok, as dori macar o data sa aflu din cate voturi este obtinut procentajul… dupa 6 editii de emisiune, as vreau sa stiu numarul real al celor care voteaza si cica hotaraste soarta fatidica a concurentilor. Avem preselactia nationala, plimbarea prin marile orase ale tarii, si alegerea a opt concurenti care sa acopere majoritatea zonelor istorice romanesti, nu cumva sa se supere unii si sa acuze PRO TV de neglijenta. Si bineinteles avem cazurile la care romanii plang si plang de vreo 4 ani. Daca prima editie ne-a adus cazuri cat de cat reale, cu personae cu handicap, boli grave sau copii in situatii care ar impresiona pe oricine, de-a lungul timpului am ajuns sa vedem cazuri din ce in ce mai penibile, un exemplu ar fi unul din editia trecuta care vrea sa isi trimita mama in vacanta. In schimb a crescut cat de nivelul dansatorilor, fiind déjà evident ca sunt alesi dupa talentul si experienta in dans, iar cazurile se construiesc dupa aceea. Pentru ca, daca stai sa te gandesti, fiecare din noi avem probleme pe care le putem transforma in mare de lacrimi, de va plange Romania 1 an intreg si nu o editie de Dansez pentru tine. Evident ca nu ma voi pronunta si nu voi raspunde la intrebarea din titlu, dar voi remarca cateva chestiuni pe care va las pe voi sa le analizati: 1. Emisiunea este transmisa si in Republica Moldova. Aseara am avut o revelatie de-a dreptul deranjanta. Se pare ca ceea ce se arata la Pro TV Chisinau nu este chiar online. Dar are o intarziere de aproximativ 10 minute. Cum am descoperit? Simplu. La un calculator era Protv Bucuresti online. Iar la tv era evident Pro tV Chisinau. Nu stiu daca era doar la televizorul meu, da la sigur imaginile nu corespundeau. Ceea ce eu vazusem la Pro Tv Bucuresti, aparea acum la cel de Chisinau. Exemplu. Daca la Bucuresti Jean déjà dansase ultimul dans din seara respectiva si primise si note bune pentru el, la Chisinau abia incepea sa danseze. Hopa…. S-a defectat televizorul, are imaginea intarziere????? Ce se intampla domnule??? Si ca sa fiu si mai exacta, cand la Chisinau Banica spunea stop vot, la Bucuresti, Vlad si Elena erau déjà pe faimoasa scara a”looserilor”…. Ce facem cu cei care au votat in minutele alea? Adica votul lor a fost in van? Bine ca voturile s-au dus, banii au fost luati, da plicul era déjà sigiliat de doamna avocat. 2. Cazul Adriela, mare dansatoare de salsa, provenind dintr-o familie destul de instarita, dar pentru care a bocit o vreme mai toata Romania. 3. Evident, lipsa unor informatii concrete despre cei care voteaza, macar numarul lor… 4. Teatrul ieftin din timpul duelului cand le sunt adusi tot felul de oameni in platou si bocetele alea amarnice, de parca nu au mai vazut in viata lor emisiunea sau un duel si habar nu au cum decurg lucrurile. Si evident nu pot sa nu ma intreb unde naiba ii tin ascunsi pe astia ca sa nu se intalneasca prin culise?????? 5. Notele sunt cele care duc o echipa sa ajunga la duel. Ieri Mihai Petre plangea ca a iesit cea mai buna echipa din concurs. Ok, de-accord cu el, da nu tot el ii dadea notele necesare pentru a ajunge in coada clasamentului????? Hm….. Si inca ceva, nu stiu de ce, dar aceasta emisiune tinde sa devina inca o particica din isteria moldo ro mana care ne cuprinde la interval de timp si ii face pe prosti sa comenteze aiurea pe toate forumurile care le gasesc. Pacat ca atata prostie se poate propaga online…. Cred ca stiti la ce ma refer…. Asa ca dansati dragilor…
Dansez pentru tine- adevarat sau fals?
noiembrie 21, 2009 la 1:48 pm (Asta ne doare, Comportament de consum, Reflectii)
Tags: dansez pentru tine, fals, voturi
Despre ratinguri si penisuri la tv
octombrie 20, 2009 la 12:21 pm (Comportament de consum)
De mult mi-am propus că nu il voi mai urmări pe Mircea Badea, nu voi mai citi absolut nimic din ce scrie el și voi uita ca există. și, o perioadă de timp am reușit să mă țin de ceea ce mi-am propus. și parcă eram mai liniștită în suflet și simțiri. Dar, am facut greșeala să mă intereseze o știre publicată pe situl realitateatea.net, care anunța că Mircea Badea tare s-a enervat pe un sondaj făcut de acest sit despre persoana lui. Că Mircea Badea s-a enervat, cred că deja nu mai miră pe nimeni. Este ceva normal, natural și isteria lui televizată chiar are audiența. Explicația este simplă cred. Dorința lui acerbă de a se identifica cu un simplu cetățean, de a sublinia permanent că nu este om politic sau jurnalist (deși are emisiune tv, emisiune radio, scrie pe la jurnale, are blog si mai apare împreuna cu fenomenalul Gâdea și istericul cu laptopul pe la Sinteaza Zilei, tot ca simplu cetățean, evident), a prins la public. și omul de rând când se uită la circul lui, se vede pe el acolo, cum iși scoate frustrările, cum injură și își închipuie că cineva îl ascultă și chiar dă doi bani pe părerea lui. Așa că rețeta de marketing adoptată de Mircea Badea este clar una de succes. Si cred ca o să mai apară în curând și alți Mircea Badea, că doar nu ai nevoie de multe: tupeu, puțină minte și papagal bun.
Revenind, sondajul asta realizat pe forumul sitului realitatea, care din cate am studiat nu i-a adus prejudicii prea mari si majoritatea celor care au participat la sondaj s-au exprimat pozitiv în legătură cu emisiunea realizată de acesta, i-a provocat o grămadă de nervii băiatului teribil al televiziunii românești. Întrebarea pusă a fost chiar foarte amuzantă: Ce părere aveți despre analistul politic Mircea Badea? Acum, încă nu mi-am dat seama dacă cei de la Realitatea au pus întrebarea serios, considerându-l parte integrantă a tagmei mai sus amintite sau au făcut puțin mișto pe seama inferențelor inteligente pe care le face în fiecare emisiune despre politica din România, evident, ca simplu cetățean care vrea să câștige o pâine. Dar, cum tot românul s-a născut poet și analist, de ce nu ar fi și Mircea Badea?
Ei bine, și-a dedicat omul o grămadă de spațiu acestui lucru, pe blogul personal (îmi închipui ce a făcut în cadrul emisiunii, unde gură cască o grămadă, avizi de puțin circ înainte de culcare), urlând isteric despre prostia celor de la Realitatea. Și văd că boala asta de-a hai să ne măsurăm în ratinguri devine de-a dreptul obsesivă. Este ca și adolescenții aia care își măsoară bărbăția cu liniarul. Care are penisul cel mai lung ală e mai macho și devine liderul grupului. Eu credeam că asta se vindecă o dată cu vârsta. Sau poate la unii e boală pe viață. Unii bărbații poate chiar au nevoie să le fie stabilită în permanență bărbăția.
Da, știu, ratingul este o practică obișnuită în mass-media. Nu am nimic cu stabilirea ratingului, face bine la bani și la imagine. Dar pentru asta sunt agenții specializate, publicitarii și cei interesați apelează la aceste agenții pentru a-și face un plan de marketing sau pentru a-și vedea poziția. Da cum fudulia e boală românească, unii cred că trebuie să poarte o pancartă permanentă cu ei, că nu cumva să uite cinva, ca el, bengosul a avut cu 500 de spectatori mai mult pe tronsonul respectiv. Hai sictir domnule!
Câteodată cel mai inteligent arată tact și bun simț, dar să începi să te cerți cu oricine care îndrăznește să arunce o critică la adresa ta sau la adresa unor păreri expuse de tine și pentru asta chiar să fii plătit cu bani grei (ca la sigur nu câștigă ca un simplu cetățean cu care se identifică atâta), cred că înseamnă libertate prost înțeleasă. Însă, atunci când tâmpenia, incultura și prostia crasă alcătuiesc o rețetă de succes în televiziunea românească, încă un crizat la tv deja nu mai dernajează.
Mostenitori sau invingatori? criminali sau liberati?
octombrie 7, 2009 la 10:26 am (Reflectii)
Pana unde merge corectitudinea? Sau moralitatea? Sau respectarea valorilor? Unde trag linia si spun ca pana aici merg, mai departe ma dezumanizez, ma tradez pe mine ca individ si pe mine ca persoana sociala? Suntem buni în esenţa noastră sau fiecare din noi, pus într-o anumită circumstanţă este capabil să facă acţiuni de care înainte nu se credea în stare?
De unde a pornit asta? De fapt porneşte din mai multe întâmplări, lecturi, studii si observatii, dar acum am vazut un serial care ridică multe întrebări legate de moralitate şi de limitele pe care ni le impunem. Pe scurt, situaţia este cam aşa (ca sa avem un punct de pornire a discutiei): un lider african, considerat responsabil de genocid împotriva populaţiei şi un doctor care trebuie să îl diagnosticheze şi trateze. Dilema este următoarea: îl tratezi ca pe oricare pacient conform jurământului depus sau prin anumite metode îl laşi să moară. Ei bine, doctorul nostru a ales varianta numărul doi… prin faptul că i-a greşit diagnosticul, acesta moare şi restul populaţiei scapă de o moarte sigură. Acum este corect sau nu?
Dacă stăm să ne gândim că cei care vor citi aceste rânduri, provenim dintr’o societate care a fost marcată 60 de ani de dictatură, în care genocidul a fost la el acasa, înseamnă că toţi am trecut prin aceste probleme morale. În România, nu cred că au existat persoane care să nu se bucure de modul în care Ceauşescu a fost executat… nu cred că au existat multe persoane care să nu îşi fi dorit acest lucru în anii în care Ceauşescu a fost la putere… si nu numai lui, dar tuturor celor care formau sistemul. Am fost noi mai buni decât cei care au apăsat pe trăgaci sau care au comandat execuţia lui? Suntem superiori moral? Sau am înţeles că răul trebuie extirpat din rădăcini şi câteodată trebuie să răspunzi cu aceeaşi monedă, pentru a putea scăpa. Este asta o gândire individualistă şi egoistă? Suntem toţi criminali si merităm să fim judecaţi? Oare suntem mai buni decât medicul, care conform explicaţiilor sale a ales să scape mii de oameni de la o moarte sigură? Scopul scuză mijloacele?
Ne-am întemeiat libertatea pe o crimă, iar noi suntem moştenitorii consecinţelor care suntem învăţaţi că vin o dată cu înfăptuirea răului? Câte ţări se pot lăuda că şi-au ucis conducătorul şi din asta au făcut sărbătoare naţională… dar tot aşa mă pot întreba câte ţări au avut parte de un Ceauşescu? O sa spuneţi că multe şi au avut parte de conducători mai răi decât acesta. Şi indiferent, să spunem că nu noi l-am ucis, dar trebuia ucis, din interese mai mari decât puteam noi înţelege atunci. Dar ne-am dorit şi ne-am bucurat… câţi dintre noi am mai trrecut recent prin astfel de simţăminte? 
Ne placem să credem că suntem buni şi, prin prisma individualismului care ne caracterizează, ne place să ne credem mai buni decât ceilalţi. Iar când facem ceva ce nu corespunde cu buna imagine pe care o avem despre noi, vom găsi sute şi mii de motivaţii exterioare. Pe când, purul adevăr, este că ne-am trădat pe noi şi valorile noastre. Şi cu asta trebuie să trăim….
Rezumat: isteria din jurul Madonnei
august 27, 2009 la 8:37 am (Reflectii)
Tags: bucuresti, concert, madonna
Ok… am asistat doua zile la o isterie mediatică dusă la extrem de presa românească. MADONNA… cred ca daca venea președintele Obama, nu reușească să eclipseze diva muzicii pop. Am urmărit, în direct și în exclusivitate (mai penibil nici nu se putea…) cum avionul Madonnei aterizează. Cum diva coboară din avion și se urcă într-o mașină, unde dispare până a doua zi. Am urmărit mașinile în care s-a urcat toată gașca Madonnei, pe întreg traseul până la hotel. Am urmărit cum se descarcă bagajele de parcă era evenimentul zilei. Ne-au numărat valizele, ne-au arătat hotelul, piscina și geamul acesteia. Deși știrile se schimbau, în partea stângă era un mic ecran în care era geamul Madonnei. Poate, poate o se na facă onoarea să îi zărim puțin din fața-i bucălată.
Apoi au apărut știrile de gen News Alert: Madonna a mâncat, Madonna încă în hotel, Madonna a admirat pe geam niște copii, trupa Madonnei a ieșit în oraș și nu a găsit cluburi (unde erau organizatorii să le arate punctele tari din București????), Madonna a dres, Madonna a făcut. Mai lipsea să ne spună și când a tras apa și aveam toate detaliile.
Punctul culminant a fost cel din ziua concertului, în care televiziunile au încercat disperate să afle cu ce este îmbrăcată diva. Câteva ore ne-au transmis cu voci emoționate, care din când în când se sugrumau de surescitare, că încă nu au reușit să afle detalii. Vă închipuiți ușurarea când, după trei ore, în sfârșit, am aflat cu ce este îmbrăcată diva. și mutra de fericire tâmpă a reporterului. Doamne, bine că am aflat și nu îmi taie șeful din salariu că am nenorocit audiența pe o zi întreagă.
Au apărut tot felul de declarații ale pseudo-vedetelor românești, cum ar fi Luminița Anghel, care și-au dat cu părerea despre Madonna. Ok, nu sunt eu fan Madonna si știu că live este varză, după cum s-a dovedit la concert, dar să apari tu să spui că Madonna nu va fi niciodată o voce și nici show-ul nu este ceva deosebit, mi s-a părut cel puțin ilar. Cam cine este Luminița Anghel ca să luăm în seamă părerea ei. Și mai ales nu îmi dau seama cum poți să spui asta despre o femeie care de douăzeci de ani se menține în topuri, vinde milioane de albume și are milioane de fani. Să nu mai discutăm de averea pe care a făcut-o din muzică. Indiferent dacă are sau nu voce, Madonna a intrat în istoria muzicii mondiale. Oricât am blama-o, oricât am fi de invidioși, realitatea este una și trebuie să îi dai Cezarului ce este al Cezarului. Așa că Luminița dragă, când o să aduni la concertele tale non-existente, măcar 500 de oameni plătitori și nu care vin la campanie electorală pentru mici și bere gratis, atunci poate ai putea să îți permiți să îți dai cu părerea despre vedete de calibrul Divei isterizante.
Pe lângă isteria media, s-a declanșat și o isterie socială. Lumea comenta pe toate siturile venirea Madonnei. Se certau ca la gura cortului, bineînțeles, fără păreri constructive, picând în două extreme. Ori o bălăcăreau pe baba atletică și fără voce, ori o proslăveau pentru talentul și muzica pe care o face. În ultima perioadă toate discuțiile pe internet, indiferent de știre, se transformă sau se reduc la injurii, jigniri și judecăți morale emise sub anonimat. Cred că este modul românului de rând de a-și elimina unele frustrări sau nervi acumulați de-a lungul zilei, săptămânii sau vieții. De mult discuțiile nu mai sunt discuții si totul degenerează în bălăcăreală balcanică, în care până la urmă se angrenează toți, indiferent de statut, cultură, nivel intelectual. Pentru că, fiind ultima țară din Europa ca și conectivitate la internet, presupun că nu Ionică scrie pe situri și forumuri, dar oameni care au o poziție socială, interes pentru documentare, un anumit intelect. Se pare că toate acestea se anihilează în lumea virtuală și aplicăm toate acele comportamente care în viața reală ne sunt interzise. Uităm să ne mai cenzurăm și ne arătăm natura barbară în toată splendoarea ei, fără să ne gândim, ca indiferent de locul în care comunicăm, fața în față, din fața unui ecran de calculator, regulile și valorile sunt aceleași, iar respectul și bunul simț se mențin în toate contactele noastre sociale,indiferent de natura lor.
Revenind la oile noastre și la diva mult așteptată, adulată și huiduită, a venit concertul. A trecut concertul. Au apărut reacțiile. Nu am participat la concert și nu aș fi participat la concert nici dacă mă aflam în București, așa că am încercat să mă documentez. Eram curioasă cât de cârcotaș va fi românul de rând de data asta, mai ales după toată isteria creată în jurul acestui eveniment. După cum mă așteptam, din nou organizarea nu a fost la nivelul așteptat și meritat de români. Deja devine penibilă această nemulțumire afișată a românului care are impresia că doar el este defavorizat și că întotdeauna merită mai mult decât primește. Mă întreb cum pot niște oameni care sunt obișnuiți cu mediocritatea festivalurilor și concertelor de la noi, atunci când li se oferă un show de milioane de euro, să iasă de la el atât de nemulțumiți și jigniți de lipsa de respect de care au avut parte. Toată mass media urla înverșunată împotriva organizării, că a fost praf, că nu s-a văzut, că nu s-a auzit, că nu a fost destulă băutură să se facă muți, că vai de mine zona VIP a fost defavorizată și nu au avut voie să danseze… păi cine dansează domnule în zona VIP??? Acolo vii să te arăți și să stai cuminte in banca ta, ca da de apari și tu în vreun Cancan și uite, îți crește ratingul. Îmi amintesc de Woodstock… și noroiul de acolo și dorința oamenilor de a se distra și de a aprecia. La noi însă, pițipoancele și cocălarii au pretenții. Credeau că un concert Madonna în parc înseamnă o seară de spart banii în Bamboo. Să fim serioși. Sunt convinsă că au existat probleme de organizare, dar găsind pe net foarte multe aprecieri pozitive ale concertului, îmi dau seama încă o dată că la noi lumea adoră să exagereze și să augmenteze. De dragul ratingului sau a importanței sau de dragul de a da senzația că ei știu ce înseamnă calitate.
Se pare că lecțiile ei de viață și de discriminare nu au dat bine la public și aducerea în scenă a problemei țiganilor a făcut ca frustrarea înecată de praful din timpul concertului, să iasă la iveală. Și o dată cu ea huiduielile și lovitura finală: nici un bis mama… nimeni nu a vrut-o înapoi pe mega divă. Așa că mă întreb de ce majoritatea artiștilor vin în Europa de Est și încearcă să ne educe în baza unor clișee. Având în vedere că mega divă nu și-a scos nasul din hotel, decât atunci când a concertat, nu pot să îmi explic de unde are ea tupeul să își dea cu părerea despre o realitate pe care nu se chinuie să o vadă nici fiind pe teritoriul ei….
Și pentru a încheia la fel cum am început, Madonna încă nu a plecat de la noi din țărișoară. Și mass media ne arată încă imagini cu fereastra divei. Ca un Romeo nesatisfăcut stau și așteaptă idioții de jurnaliști, crezând că dacă vor filma câțiva floci ai divei, vor arunca încă dată audiențele în aer.
Gandurile noastre toate
august 20, 2009 la 10:03 am (Reflectii)
Oare când nu ai despre ce scrie, dar trebui sa scrii ceva, ca vrea seful, ca nu vrei sa ieși din ritm, ca nu vrei să iți dezamăgești cititorii…. Să spunem că ai avut o perioadă lipsită de evenimente spectaculoase sau notabile, când nimic nu te-a impresionat, nimic nu te-a enervat. O perioada neutra, in care nici măcar politicul hidos nu te mai face să reacționezi. și de ce ai reacționa? Oricum o fac toți, peste tot, experți sau băgători de seamă cu pretenția de deștepți. Și mai știu ca mulți consideră că și un scriitor de blog face parte din aceeași gloată de băgători de seamă, dar na… nu ne putem auto judeca atât de obiectiv, plus că un blog îl citești sau nu J
Revenind la dilema mea… Ce faci atunci când, scârbit de tot ce vezi,plictisit sau părăsit de muza creatoare, trebuie să scrii ceva. Nu neapărat pentru alții, dar pentru tine, pentru liniștea și plăcerea ta. Și totuși vrei să scrii ceva deștept, cu conținut și cu substrat, nu doar niște vorbe înșiruite după cum îți zboară gândurile, niciodată logice, tot timpul haotice, de neoprit în goana lor după structurare. Apropo de gânduri, am încercat să nu mă gândesc la nimic, lumea spune că ajută… Nu mă refer la mediație, dar să mă relaxez și să nu mă gândesc la nimic. Mi-a ieșit pentru câteva minute să mă gândesc că nu trebuie să mă gândesc, ceea ce eu numesc că oricum am gândit ceva, și după mă trezeam că peste propoziția care se repeta la infinit în cap, fără să pot controla, mai zburau si alte gânduri, așa subtile, plutind la limita dintre conștient și subconștient. Așa că m-am lăsat de sportul asta, pentru că, pe lângă faptul că este o muncă zadarnică să îți oprești neuronii să transmită impulsuri electrice, ce faci cu subconștientul? Pe asta cum îl faci să tacă? Să nu mai influențeze realitatea percepută? Să nu mai transmită informații pe care nu dorești să le știi sau să le actualizezi? Problema asta cred că o rezolvi cu meditația, însă ca un Toma necredincios, format la o școală prea pragmatică, nu cred până nu văd pe propriile gânduri. știu că sună profan și poate puțin exagerat și poate nu foarte credibil, dar este aproape de adevăr, pe undeva. Pentru că am convingerea că meditația ne ajută să blocăm transferul de mesaje dintre conștient și subconștient…. De-acord, mulți neagă și această clasificare și ne bagă în structuri neuro-mnimetice în care stocăm informația, dar deja suntem mașini și asta este încă o extremă cam periculoasă J
Evident că nu am avut un scop precis pentru ce am scris mai sus… doar scopul egoist de a pune niște gânduri pe hârtie (ok, pe ecranul laptopului….), deoarece îmi era dor să scriu ceva de care să mândră măcar prima oră după ce am postat pe blogușorul meu, cuibușor de exprimare nestingherită de întreruperile unei discuții sau de nervii care apar atunci când ești contrazis. Am spus și eu ceva. Fi-ți liberi să râdeți, să înjurați și să vă exprimați. despre ce? Nu știu. Despre gândurile voastre. James Joyce a avut curajul și talentul să scrie o carte cu propriile gânduri, din care a ieșit chiar o expunere logică, deși atunci când citești haosul te cuprinde, te învârte, te obosește și te fascinează.
